Pentru a realiza cotarea unui reper desenat, este important de ştiut unde se află instrumentele necesare şi cum se utilizează corect. AutoCAD-ul prezintă următoarele caracteristici ale procesului de cotare: realizează cotarea pentru cinci tipuri de elemente de bază: segmente de dreapta, cercuri, arce, unghiuri şi linii de indicaţie, măsoară automat distanţele, construieşte automat liniile de cotă şi cele ajutătoare, scrie automat deasupra sau pe linia de cotă valoarea măsurată, permite introducerea toleranţelor pe desen, dispune de facilităţi de setare a stilului de cotare. AutoCAD-ul operează cu două tipuri de cote – “explodate” şi asociative. Cotele “explodate” sunt alcătuite din entităţi individuale: textul cotei, linia de cota, liniile ajutătoare, săgeţile, etc. Cotarea asociativă – metoda implicită – grupează elementele componente ale cotei într-o singură entitate.

Elementele cotării – formează ansamblul de linii, arce, texte, etc. din care este compusă o cotă – Fig. 7.1.

Fig. 7.1. Elementele cotării

Punctele de referinţă (first/second extension line origin) - sunt punctele care indică unde începe şi unde se termină dimensiunea care se cotează. Se recomandă utilizarea modului de lucru Object Snap pentru indicarea acestor puncte.

Liniile ajutătoare (Extension Line) - sunt liniile care se trasează între punctele de referinţă şi linia de cotă.

Linia de cotă (Dimension Line) - apare între liniile ajutătoare.

Săgeţile liniei de cotă (Arrowheads) - apar la ambele capete ale liniei de cotă şi marchează începutul şi sfârşitul cotei.

Textul cotei - este textul care conţine distanţa sau unghiul dintre punctele de referinţa pentru cotare.

Marcajul pentru centru (Center Mark) - când se utilizează cote radiale, acest marcaj este plasat în centrul traiectoriei circulare care va fi cotată

Linia de indicaţie- se utilizează pentru a indica o adnotare referitoare la o dimensiune, o suprafaţă, toleranţă, etc.

Crearea, modificarea şi actualizarea stilurilor de cotare - definesc aspectul elementelor cotării (a liniilor, a fontului şi poziţionării textului, săgeţi sau puncte în capetele liniei de cotă, etc).

Fig. 7.2. Fereastra de dialog Dimension Style Manager

Fig. 7.3 Fereastra de dialog Create New Dimension Style

În mod curent, există 60 de variabile care controlează felul în care este afişată o cotă. Cu ajutorul ferestrelor de dialog se pot defini diferite stiluri de cotare într-un mod simplu, fără a fi nevoie să se introducă de la tastatură aceste variabile, pentru a fi modificate.

Astfel, pentru crearea, modificarea şi actualizarea stilurilor de cotare se utilizează opţiunea Dimension Style din meniul Format sau una dintre comenzile DDIM şi DIMSTYLE.

Efectul este deschiderea ferestrei de dialog Dimension Style Manager (figura 7.2), care conţine o fereastră de previzualizare a stilului de cotare curent, permiţând alegerea şi utilizarea unui stil de cotare existent, crearea de stiluri noi, precum şi modificarea şi actualizarea unui stil existent.

Apăsarea butonului New... deschide fereastra de dialog Create New Dimension Style (figura 7.3), în care se introduce numele noului stil de cotare pornind de la stilul implicit ISO-25 şi care se poate aplica pentru toate tipurile de cote (All dimensions), sau numai pentru cote liniare, radiale, etc., după care se acţionează butonul Continue.

În continuare, se va afişa o nouă fereastră de dialog New Dimension Style, cu mai multe pagini, care se pot selecta din partea superioară a ferestrei. În figura 7.4 este prezentată pagina Lines and Arrows, care permite definirea şi modificarea geometriei cotelor.

Fig. 7.4 Fereastra de dialog New Dimension Style

În fereastra de dialog Dimension Style Manager (figura 7.2), apăsarea butonului Modify... deschide fereastra de dialog Modify Dimension Style, care conţine aceleaşi pagini, selectabile din partea superioară a ferestrei şi în care se pot modifica caracteristicile stilului selectat. În figura 7.5 este prezentată pagina Text, în care se pot face modificări asupra caracteristicilor textului (stil, culoare, înălţime), plasarea faţă de linia de cotă – verticală (Above – deasupra) şi orizontală (Centered – centrată), distanţa dintre text şi linia de cotă (Offset from dim line), precum şi alinierea textului (Aligned with dimension line – paralel cu linia de cotă). De asemenea, în fereastra de dialog Dimension Style Manager (figura 7.2), apăsarea butonului Override... deschide fereastra de dialog Override Current Style. Diferenţa faţă de Modify este că, utilizând această fereastră de dialog, se pot schimba caracteristicile unei cote selectate, fără să se salveze aceste modificări (nu se actualizează şi caracteristicile celorlalte cote). În figura 7.6 este prezentată pagina Fit, în care se pot face setări asupra încadrării textului, a săgeţilor, în anumite situaţii speciale (de exemplu când distanţa dintre liniile ajutătoare este prea mică sa încapă şi săgeţile şi textul, se poate preciza care dintre elementele cotei sa fie “forţate” sa se încadreze între liniile ajutătoare).

Fig. 7.5. Fereastra de dialog Modify Dimension Style Text

Fig. 7.6. Fereastra de dialog Override Current Style Fit

Paginile Primary Units (figura 7.7) şi Alternate Units permit definirea formatului unităţilor de măsură pentru cote (exponenţial, zecimal, tehnic, pentru arhitectura şi fracţional); se poate stabili precizia cotei (numărul de zecimale), suprimarea zerourilor din faţa sau de la sfârşitul valorii, formatul de reprezentare al unghiurilor, etc.

Fig. 7.7. Fereastra de dialog Override Current Style PrimaryUnits

Fig. 7.8. Fereastra de dialog Override Current Style Tolerances

Toleranţele dimensionale se pot introduce într-o cotă prin apelarea paginii Tolerances din ferestrele prezentate, aşa cum se observă în figura 7.8. Toleranţele dimensionale se utilizează atunci când un element trebuie să se încadreze între anumite limite. Astfel, se poate selecta una din cele cinci opţiuni de afişare a toleranţelor: None (dezactivează toate casetele de editare a toleranţei), Symmetrical (afişează simbolul  urmat de o valoare pentru toleranţă, introdusă în caseta Upper Value), Deviation (permite afişarea valorilor diferite pentru abaterea superioară şi inferioară admise), Limits (afişează două valori în locul unui text de cotă – cota superioară este cea iniţială la care a fost adunată valoarea Upper Value, iar cea inferioară este cea iniţială din care a fost scăzută valoarea Lower Value) şi Basic (pentru crearea unor cote de bază, valoarea cotei apare într-o casetă).

În fereastra de dialog Dimension Style Manager (figura 7.2), prin apăsarea butonului Compare... se deschide fereastra de dialog Compare Dimension Styles. Prin intermediul acesteia sunt descrise toate caracteristicile stilului de cotare selectat (denumirea şi valoarea variabilelor). Se pot, de asemenea, compara caracteristicile a două stiluri de cotare.

Cotarea desenului După definirea unui stil de cotare, se poate trece la cotarea efectivă a elementelor desenului. Cotarea se poate realiza prin comenzile DIM, DIM1 sau QDIM. Cele trei comenzi determină înlocuirea prompter-ului Command:, printr-un nou prompter, Dim:. Nu se pot folosi comenzi de desenare sau editare în timpul unei sesiuni de cotare. Diferenţa dintre primele două comenzi de cotare este că, în timp ce DIM1 permite trasarea unei singure cote, după care revine la prompter-ul Command:, comanda DIM deschide o sesiune de cotare, din care se iese doar prin acţionarea tastei Esc. Comanda QDIM permite cotarea rapidă a unor obiecte de acelaşi fel, prin selectarea lor împreună. Dintre comenzile primite de AutoCAD la prompterul Dim: se pot enumera: ALIGNED, ANGULAR, BASELINE, CONTINUE, DIAMETER, HOMETEXT, HORIZONTAL, LEADER, NEWTEXT, OBLIQUE, ORDINATE, OVERRIDE, RADIUS, RESTORE, ROTATED, SAVE, STATUS, TEDIT, TROTATE, UPDATE, VARIABLES, VERTICAL.

Cote liniare - sunt cele mai des folosite şi crează cote paralele şi perpendiculare pe axele desenului.

Cote aliniate - creează linii de cotă paralele cu obiectul înclinat şi linii ajutătoare perpendiculare pe obiect.

Cote tehnologice - se măsoară faţă de un punct de referinţă, care se stabileşte cu comanda UCS; dacă nu se precizează un punct de origine, programul utilizează punctul 0,0 care este punctul de origine implicit. De obicei, un punct al reperului desenat este utilizat drept punct de referinţă.

Cotarea razelor şi a diametrelor - se măsoară suprafeţe circulare

Cotarea unghiurilor - se măsoară unghiuri, care pot fi definite prin următoarele metode: un cerc şi un punct definit de utilizator, două linii neparalele, trei puncte definite de utilizator.

Cote înlănţuite - sunt cote care pornesc din acelaşi punct sau utilizează o linie comună pentru un grup de cote.

Continue - fiecare cotă porneşte din punctul terminal al celei anterioare – punctul de început pentru noua cotă este punctul final al precedentei. Baseline - se creează cote cu aceeaşi bază de cotare – punctul de început este pe linia de bază şi trebuie ales punctul final. Fiecare cotă nou creată este plasată deasupra cotei precedente la o distanţă dată de valoarea opţiunii.

Liniile de indicaţie - sunt utilizate pentru evidenţierea diferitelor caracteristici ale desenului.

Toleranţe geometrice - sunt utilizate pentru a arăta limitele între care pot varia suprafeţele pieselor, poziţia, orientarea, excentricitatea piesei faţă de forma geometrică ideală. Este utilă atunci când se realizează îmbinarea mai multor repere.

Cote oblice - permite modificarea aspectului unei cote, prin specificarea unui unghi de înclinare a liniilor ajutătoare ale cotei selectate.

Modificarea textului unei cote - pentru textul unei cote se poate adopta valoarea implicită calculată de program, sau se pot tasta valorile dorite în fereastra de dialog Multiline Text Editor sau la prompter-ul: …dimension text:

Repoziţionarea şi rotirea textului unei cote - se stabileşte unde va fi amplasat textul cotei şi dacă acesta va fi rotit.